Procesul chirurgical bariatric vine cu schimbarea stilului de viață, iar pacienții au nevoie de suport în această direcție, mai ales în prima fază, până la un an de zile, când se sedimentează noi obiceiuri. E important ca aceste schimbări să fie cât mai sănătoase, funcționale, deoarece în această perioadă se setează felul în care vor decurge lucrurile pe termen lung. Mâncarea va fi mereu acolo, nu e vorba doar despre a ști ce să mănânci, ci despre a schimba relația pe care o ai cu mâncarea.
Rolul psihologului în cadrul unei echipe bariatrice include efectuarea evaluării psihologice preoperatorii pacientului, cu scopul de a identifica tiparele alimentare disfuncționale, a motivației de a urma intervenția, a istoricului sănătății mintale și a stresorilor care ar putea afecta adaptarea postoperatorie. Acesta oferă consiliere psihologică în primul an de la operație, sprijinind pacientul în implementarea schimbărilor psihologice necesare, cum ar fi comportamentul alimentar, relația cu mâncarea, motivația și activitatea fizică. Prin activitatea sa, psihologul contribuie la obținerea și menținerea rezultatelor benefice ale intervenției bariatrice pe termen lung, ajutând pacientul să dezvolte obiceiuri sănătoase și să facă față dificultăților psihologice legate de alimentație.
Intervenția chirurgicală bariatrică, eficientă pentru pacienții cu obezitate severă, necesită schimbări comportamentale și psihologice pe termen lung pentru a obține rezultate durabile. Pacienții trebuie să fie conștienți de angajamentul necesar și să-și actualizeze mentalitatea față de mâncare. Chirurgia reprezintă doar o parte a procesului, iar consilierea psihologică joacă un rol crucial în alinierea noilor schimbări de la nivelul stomacului cu gândurile și atitudinea pacientului. Succesul pe termen lung depinde de colaborarea dintre intervenția chirurgicală, ajustarea comportamentală și susținerea psihologică, asigurând o cale de ieșire din ciclul nesfârșit al excesului de greutate și îmbunătățirea calității vieții pacienților bariatrici.
• Formare în Terapia Centrată pe Scheme, atestată de Schema Therapy Institute of South Africa și International Society of Schema Therapy
• Formare în Terapia cognitiv-comportamentală, acredidată de Albert Ellis Institute, SUA și Colegiul Psihologilor din România
• Master Psihologie Clinică, Consiliere Psihologică și Psihoterapie, Universitatea Babeș-Bolyai, Cluj-Napoca
• Facultatea de Psihologie și Știinte ale Educatiei, Universitatea Babeș-Bolyai, Cluj-Napoca