După o operație bariatrică (gastric sleeve, bypass gastric sau alte proceduri), alimentația nu mai este un simplu obicei zilnic, ci o parte esențială a tratamentului. Modul în care mănânci în primele săptămâni influențează direct vindecarea, confortul digestiv și rezultatele pe termen lung.
Pacienții Bariatric Center Cluj primesc la externare Ghidul Pacientului Bariatric, o carte complexă scrisă cu grijă de colega noastră nutriționist Patricia Păcurar, care cuprinde tot ce au nevoie să știe pacienții după externare despre nutriție (inclusiv rețete). și stil de viață, pentru o recuperare cât mai ușoară și rezultate foarte bune.
Pentru ceilalți pacienți bariatrici, însă, care aleg să facă operația în alte centre sau țări (mulți dintre ei în Turcia), întrebările despre alimentația postoperatorie sunt foarte multe, neavând suportul necesar.
Una dintre cele mai frecvente întrebări ale pacienților este exact aceasta: „Ce am voie să mănânc și când?”
Mai ales pentru acești pacienți scriem astăzi, în încercarea de a oferi un gram de lumină, inspirându-ne din Ghidul Pacientului Bariatric.
Acest articol este, așadar, un ghid clar, etapizat, menit să te ajute să înțelegi:
• de ce alimentația este structurată pe etape;
• ce alimente sunt permise în fiecare perioadă;
• ce este normal să simți și ce semnale nu trebuie ignorate.
Este important de știut că, în primele săptămâni după operația bariatrică, prioritatea absolută este hidratarea, urmată de asigurarea unui aport proteic adecvat. Cantitățile mici tolerate sunt normale. Obiectivul nu este „să mănânci mult”, ci să mănânci corect și în siguranță, respectând etapele recomandate de echipa medicală.